Monthly Archives: Mai 2013

Sex & gen

Atenţie. Dacă ai dat căutare pe Google după cuvântul Sex şi-ai ajuns aici, fiindcă obscure şi întortocheate sunt căile motorului de căutare, e posibil să nu fi ajuns unde voiai. 😛

male female with alpha vid prev

Vineri am participat la o altă Sesiune de discuţii şi film documentar, din cadrul Universităţii Chalmers. De această dată, Allan, organizatorul şi, de cele mai multe ori, moderatorul evenimentelor, a ales ca subiect egalitatea între sexe. Sau lipsa egalităţii, după caz. Descriu succint și nici măcar integral ce s-a întâmplat, şi-mi dau părerea neavizată fără nici un fel de pretenţii.

S-a început cu proiecţia unui slideshow, susţinut de comentarii pe marginea lucrurilor informative extrase din publicaţii de specialitate şi prezentate sub formă de text structurat schematic: definiţiile pentru sex şi gen, feminism, tipuri de feminism, explicaţii şi câteva exemple, etc. Şi dacă erau persoane care nu ştiau exact ce înseamnă toţi aceşti termeni, se puteau lămuri foarte repede. Totuşi, nu cred că a fost cazul, din simplul motiv că participanţii aveau fie un interes pentru subiect, fie îl studiau, sau studiaseră, îndeaproape. Şi indiferent din ce zonă amintită proveneau ei, taberele, desigur că s-au reîmpărţit mai târziu în pro şi contra egalitate. Nu zic feminism fiindcă feminismul militează pentru egalitate. Totuşi, din cauza terminologiei şi asocierii cu o mână de cazuri extreme (ca peste tot, şi aici există extremiști), ai tendinţa să spui că se militează pentru superioritatea femeii. Greş! Revenind la reorganizarea taberelor, era inevitabilă, fiindcă încă există o luptă între sexe. A love-hate relationship, cum zice foarte bine englezul şi americanul. Scopul nu a fost să se ajungă la o concluzie, alta în afară de aceea că e imposibil să se ajungă la o concluzie pe loc. Totuşi, am remarcat faptul că, deşi în tabere opuse şi fără să uite să tune şi fulgere ocazional, fiecare era de acord cu câteva dintre afirmaţiile celuilalt. Lucru care mi se pare benefic într-o astfel de dezbatere. De ce? Fiindcă mă duce cu gândul într-un viitor în care ne-am trata ca oameni şi nu ca sexe, ajungând astfel, îmi place mie să cred, la un echilibru. Adică… Umila mea părere, pe care mi-o asum întru totul în clipa de faţă, este că nu ar trebui să ne concentrăm atât de mult atenţia pe estomparea sau ignorarea diferenţelor biologice sau psihologice, cât pe împletirea lor într-un mod armonios. Sunt unii oameni care cred că femeia și bărbatul sunt întru totul la fel, exceptând aparatul reproducător. Dar oare e așa? Vezi filmul.

Când vorbesc despre egalitatea sexelor în societate cred că ar trebui luat în considerare şi factorul economic şi implicit micşorarea diferenţelor de ordin financiar între locurile de muncă din domenii diferite. Şi ce dacă mama este învăţătoare şi tatăl consultant financiar într-o multinaţională (dacă tot visam, să zicem că e o multinaţională cu respect pentru om şi natură şi reguli etice şi morale clare). Ambii sunt oameni cu aceleaşi nevoi primare, diferența stând de la astea în sus. Unul produce un tip de capital, celălalt un alt tip. Sunt diferite, însă eu consider că ar trebui regândite și aduse la un nivel salarial asemănător. Nu același, ci asemănător. Unul investeşte în fiinţa umană prin educaţie, cunoaştere, etc, celălalt îi creează fiinţei umane un mediu în care să se dezvolte după bunul plac. Să evităm gândirea de tipul Să dăm mai mulţi bani celui care produce bani. Nu. Banul nu ar trebui să aibă un rol central în viaţa omului, ci fericirea, atingerea potenţialului maxim pe care îl are fiecare. Și dacă pe Trump banii îl fericesc, foarte bine! Fă bani, dar ai grijă și de cum și pentru ce îi faci. Ar trebui să ne respectăm egalitatea şi în acelaşi timp să ne celebrăm individualitatea. Unii oameni, femei şi bărbaţi deopotrivă, pot să producă valori imateriale (educaţie tradițională sau coaching de tot felul). Dar asta nu înseamnă că ele nu pot fi valorificate la un moment dat. Valorificarea nu este echivalentul generării automate de bani. Pentru mine, valorificarea unui lucru poate avea şi capital emoțional. Cât timp lucrăm toţi pentru binele tuturor, lucrurile nu ar prea avea cum să meargă prost. Dar fiecare trebuie să aibă libertatea de a alege. Astfel, dacă tatăl vrea să fie şi are capacităţi înnăscute de învăţător, să fie! Valabil şi pentru mama ce ar vrea să fie… poate sudor sau genist. Nici nu pot să subliniez cât de importantă este libertatea de a alege pentru fiecare om, pentru bunăstarea lui şi într-o anumită măsură şi pentru bunăstarea celorlalţi.

Apropo de această libertate, vei vedea în episodul cu numele The Gender Equality Paradox faptul că femeile care optează pentru profesii care ţin de domeniile tehnice, sunt mult mai multe în ţările sărace sau în curs de dezvoltare, decât cele care fac această alegere în ţările dezvoltate şi cu un sistem preponderent egalitar. De ce? Fiindcă profesiile acelea aduc un venit substanţial mai mare, iar acest lucru contează enorm pentru cineva care se luptă pentru supravieţuire, sau un trai lipsit de griji. Nu contest faptul că printre acestea există femei extraordinare care fac performanţă în domeniul ales, au aptitudini native pentru el şi chiar le face fericite profesional. Nici vorbă. Eu consider că fiecare ar trebui să-şi aleagă domeniul în care să activeze în funcţie de preferinţe şi capacităţi înnăscute, şi nu de frica unui viitor sumbru. Acesta este motivul pentru care cred că ar trebui să lucrăm la felul în care vedem, ca societate, valoarea banului în comparație cu valoarea fiinţei umane. Şi, de altfel, orice tip de capital care insuflă putere necontrolată, greşit înţeleasă şi implicit greşit aplicată. Ideal ar fi nu să fim controlați de o autoritate supremă coruptibilă, ci să ne știm controla noi înșine pornirile egoiste. Ideal.

Ca film documentar propus pentru introducerea în subiect și începerea dezbaterii s-a ales primul episod din seria Hjernevask (Brainwash– titlul englezesc), produs de Harald Eia și Ole Martin Ihle. În cadrul workshopului s-au ridicat întrebări precum: Ar trebui copiii crescuţi în funcţie de sexul lor?, Cum ar fi lumea fără bărbaţi ?, Au părinţii aşteptări diferite de la o fiică, comparativ cu un fiu? Apoi s-au dezbătut răspunsurile.

Seria poate fi văzută pe internet dând click, pe fiecare titlu, aici.

Anunțuri

Bucluc, blucuc

A trecut ceva vreme…

Să spunem doar că multe s-au întâmplat de atunci, multe şi de tot felul. De exemplu, asta trebuia să fie o postare despre cât de bine m-am simţit la concertul BMTH. Trebuia. 😦 Probabil că se întâmplă ceva cu un nivel deasupra muritorilor de rând, de ce e underground plezneşte în lumină. Şi când plezneşte, rupe.

M-am dus fericită să-mi cumpăr biletul vineri dimineaţa, ca să aflu că s-au dat. Dumnezeule mare, cum să nu mai fie bilete la o trupă atât de greu de digerat? Nu îmi venea să cred. Am fost ţintuită locului preţ de câteva secunde, timp în care nenea, ca să scape din situaţia vizibil stânjenitoare, pentru mine cel puţin, mă asigură că nu mai sunt şanse să intru la concertul ăsta. Nuuuu! Sigur? Da! Sigur? Da! Ok, voiam să mă ASIGUR că nu glumeşti… Şi mă mai uit cu ochi de căprioară în spate o dată. Poate îmi va spune ca prin minune că mai are un bilet… Suspin. Un drac! Omul abia aşteptase s-o şteargă de la locul în care mi-a zdrobit speranţa şi mai, mai că vedeai pete pe covor şi amprenta de pantof. Numai chiar că n-a spus mic-mic și n-a lăsat un nor de praf în urma lui.

M-am retras buimacă din clădire, m-am aşezat pe prima bancă şi mi-am făcut un calcul rapid uitându-mă la mamutul din faţa mea, aşezat într-unul dintre parcurile oraşului, cu grădina botanică la un loc şi câteva nuduri pe ici, pe colo. Păi stai. Cum să nu mai fie locuri în sala de concerte? Am văzut eu că nu s-au luat în considerare locurile de la loja, 😀 că vorba aia, cum să te duci la un concert metalcore şi să stai la lojă, pe scaun? Nu se potri’ de nici o culoare. Nu nicio, ci nici o! Nici chiar să ai monoclu şi ceas la vestă şi tot e peste mână. Şi chiar dacă în aceeaşi clădire se ţin evenimente fancy, conferinţe la cravată şi se mănâncă icre de sturion pe scobitoare aurită (ok, acum râd de mine… tu râzi cu mine, dacă vrei) tot nu puteau lăsa oamenii din organizare lojele deschise. Şi se pare că totalul de locuri pentru sală este de 350. Nu ştiu câte erau în fața scenei, însă ştiu cu siguranţă că au fost cu unul mai puţin decât ar fi trebuit să fie. Oooof… Ne-nghesuim cumva. Sunt sigură că nu se va supăra nimeni!… Dar cu suedezul nu te tocmeşti.

Şi cum stăteam aşa în deznădejde am zis să-mi regândesc poziţia (prea des în ultima perioadă) şi am optat pentru singurul lucru constructiv la îndemână. Ok, plimbare relaxantă prin grădină, până nu plouă, că vezi tu… stătea şi să plouă, şi apoi mă duc la muzeu. Martiman era în plan şi din fericire a şi rămas aşa. Da, am fost leneșă și l-am amânat ca să fac tot altele. 😛

M-am plimbat cu tristeţile mele şi-apoi am luat-o spre port. În drum trebuia să trec peste canalul Rosenlund. Pe pod se vindeau ouă. Pe pod ce? Pe pod se vindeau ouă! Nu am aflat decât în momentul în care am ajuns acasă şi am descărcat pozele și clipurile, motivul pentru care trecătorii erau invitaţi să le cumpere şi apoi să le arunce în ţinta umană de pe apă. Deci ascultă ce zic trecătorii… Da, da, filmez urât.

Mă opresc, zâmbesc şi încerc să-mi dau seama de ce se întâmplă. Încerc! Recunosc, m-a luat prin surprindere, ca locul unui accident. Un accident vesel. La restul, grave, te-ai uita, dar parcă nu te înduri, îţi faci curaj şi fără să-ţi dai seama faci parte din gloata de pe margine. Hlizelile şi voia bună rar nu sunt contagioase, aşa că am scos repede aparatul din geantă şi am apăsat butonul. Măcar să îmi aduc aminte de ziua în care am ratat a doua oară BMTH, dar am văzut un om linșat public cu oo.

Sempiternal

Nu ar fi haios să se întâmple aşa?

tumblr_mhmikbWJV91qfiuz5o1_500
Ţărmul meu suedez suportă prea puţin scrisul în nisip, poate eventual pe pietre. Apropo de alt ţărm şi valuri, sâmbătă am să primesc a doua şansă de a vedea un concert live (Oliii, cântă-mi din rărunchi și cu precipitaţii!!! Glum, glum… sau nu glum?)  ratat în Belgia, regăsit în Suedia. A ye! Bring Me The Horizon şi tot ce mai vrei tu să bring, fiindcă plăcerea este, incontestabil, de partea mea.

Voi încerca să fiu în primul rând ca să nu ratez ADN-ul zburător. 😀 Sunt foarte curioasă dacă vor cânta Deathbeds, sau măcar o melodie dintre cele incluse ca bonus pe ultimul lor album, pe care-l ascult mai ales când mă plimb, că face gheata ușoară şi gândul zburător.

Unu’ Mai plecat de-acasă

Alaltăieri am ratat Noaptea Valpurgiei. 😦 Ştiam că nu voi putea ajunge, deşi nici nu-ţi imaginezi cât mi-ar fi plăcut să mă uit în foc şi să-i urmăresc ţigănuşii înălţându-se spre cer ca nişte licurici. Eu, ca licurici şef, am un singur vis: din foc să urc spre stele! Da, mă refer la funingine.

No Noaptea Valpurgiei, no cry, fiindcă am sărbătorit în schimb 1 mai în arhipelag, pe insula Vrångö. Ştiam că e frumos, aşa că n-am stat pe gânduri când am primit invitaţia la ceea ce a fost, în mare, un picnic internaţional. Picnic o oră şi restul de cinci ore… drumeţie.

Ne-am bucurat mult de vremea însorită, însă ne-a dat gata briza. După câteva ore eram care mai de care mai obosiţi. Nu cred că exagerez când spun că la 2 minute de stat pe puntea feribotului îmi plângeam machiajul, dar într-o manieră elegantă, astfel încât am reuşit să evit look-ul The Crow. De coafură ce să mai zic… Până şi cu părul prins arătam ca Slash fără bucle. Cum se poate? Nu ştiu. Magie. Dar ce-am fi oare fără magie?…

Apropo de magie, am fost fermecată de algele şi pietrele marmorate de pe insulă. Pescăruşii mi-au franjurat timpanele şi bucurat retina, în timp ce valurile spălau cochilii de melc pe mal. Mi-am mai adăugat scoici la colecţie şi obişnuitele pietre, ca să am întotdeauna cu mine o parte din locul pe care l-am văzut.

Aş fi vrut să închei cu un colaj de clipuri scurte şi câteva fotografii, însă domnul youtube nu binevoieşte să funcţioneze în parametri normali astăzi. 😦

Această prezentare necesită JavaScript.

%d blogeri au apreciat asta: