Monthly Archives: Iulie 2013

flowers on jupiter

Acasă

Dacă te-ai întrebat ce se întâmplă, îţi pot povesti acum. De două săptămâni m-am întors acasă, sau cel puţin în locul pe care foarte, foarte mulţi ani l-am numit aşa. Primul cuib. Cel de pe marginea căruia sari ca să-ţi încerci aripile. Deci, o perioadă de timp, gândurile Anei despre Nord se vor contura mai la Sud, la 2150 km distanţă de Gothenburg.

Înainte de a pleca am condensat activităţi pe care ori le-am amânat, ori le-am planificat ad-hoc. Am vizitat Sjofartsmuseet şi, la câteva zile distanţă, Goteborg Stadsmuseum. Al doilea muzeu maritim al oraşului adăpostea machete, epave, tablouri, lucruri specific marinăreşti şi un mic acvariu, la parter, unde peştii tropicali se jucau printre plantele şi coralii ecosistemului artificial şi la un metru distanţă, cei nordici înotau discreţi şi sobri în apele lor reci.

În Stadtmuseet mi-au reţinut atenţia The Rolfsaker Man, scheletul conservat pe un pat de stridii, recuperat şi expus exact cum a fost găsit, şi bucăţica de răşină cu amprente dentare umane. Întrebarea pusă de curatorii expoziţiei era următoarea: să fie oare asta prima guma de mestecat? Nu sunt eu în măsură să afirm sau infirm. Apoi am râs copios folosind programul interactiv prin care vizitatorii se puteau fotografia în postură de mlădiţa de viţă nobilă. Rezultatele erau macabre şi, tocmai din acest motiv, foarte amuzante.

În ziua în care am părăsit oraşul m-a încercat o paletă largă de sentimente, aşa cum cred că se întâmplă cu fiecare atunci când realizează că o etapă de viaţă, scurtă sau lungă, se încheie. În Suedia părea că venisem doar de-o săptămână, când am ajuns în Sibiu, mi se părea că lipsisem doar câteva zile. Totul era acolo. Un fir de aţă fusese înnodat şi bucla de câteva luni purta pe ea lucrurile minunate pe care le-am lăsat să mi se întâmple când n-am crezut că sunt pregătită pentru ele, pe care le-am căutat când am prins curaj şi vânt sub aripi. Schimbarea a venit cu tot ce îmi lipsea şi aveam nevoie să cresc. Mi-am promis că n-am să-i mai opun rezistenţă, fie bună sau rea, potenţialul pozitiv al fiecăreia trebuie căutat, încurajat şi susţinut. Mulţumesc Divinităţii pentru căile misterioase prin care lucrează, căi pe care ochiul meu muritor le vede clar abia după ce şi-au îndeplinit menirea și s-au și stins exact așa cum s-au materializat la inceput.

Despre aeroporturi pot spune că sunt ambivalentele locuri ale Pământului, în materie de sentimente. Portaluri spre lumi şi culturi diferite, unde poţi să simţi fericire şi nefericire din doi în doi metri pătraţi, între patru sau opt braţe, unele care nu se mai satură de strânsoare, altele care trebuie să şi-o slăbească, cel puţin pentru o perioadă. Iar eu am aeroporturile mele…

Ştiai că atunci când vizitez sau trăiesc într-un loc, las mental lucruri de făcut în viitor pentru a doua, a treia oară când se va întâmpla să ajung acolo? 😀 În definitiv, trăiesc într-un singur loc: pe Pământ.

Această prezentare necesită JavaScript.

%d blogeri au apreciat asta: