Monthly Archives: Noiembrie 2013

Scandinavia

Știi expresia It’s funny ‘cause it’s true?

Origine: http://satwcomic.com/language-lesson

Anunțuri

+ ă î â ș ț

0-1

Amân să scriu despre Sundsvall. Amân să scriu despre lucrurile care-l reprezintă şi se pot citi uşor din alte surse. Vreau să-l surprind altfel, nu ca wikipedia. Pentru asta cred că voi avea nevoie de troiene.

Visez la un strat gros de zăpadă. Anul trecut parterul a fost înghiţit de alb. Îmi este pur şi simplu dor. Ce bine că nu mai am mult de aşteptat! Toamnă lungă-n orăşel, şi foarte mulţi s-au bucurat de ea…

Vreau să încalţ patinele. La 3 minute distanţă avem un teren de fotbal, care pe timpul iernii e transformat în patinoar. Nu e cel din imagine. 🙂 Şi, să nu uit, avem sania în debara, în cazul în care nu merge alt sport de iarnă. Deși mă îndoiesc.

***

În ultimele săptămâni am primit o lecţie importantă despre cum ar trebui să se comporte membrii unei societăţi sănătoase cu cei mai puţin norocoşi. Am participat ca spectator (ştiu că unii m-aţi fi vrut ca participant, însă uite, sâc! că nu aşa stau lucrurile) la Musikschlaget– un concurs muzical pentru persoane cu handicap, al cărui finală naţională a avut loc în Sundsvall.

În primul rând, s-au plătit bilete și, deşi erau piperate ca preţ, includeau o cină cu aperitiv, fel principal, desert, cafea şi ceva vin spumant. Nuntă fără miri, ce să mai! Şi evident că am scos rochiţa din dulap, după ce m-am răfuit, rând pe rând, cu cele 3 molii ce n-o pierd din ochi fiindcă e neagră şi yum yum. Daaar… să nu divaghez.

Nu mă pot abţine să nu fac comparaţii. România-Suedia, fără nici o surpriză, 0-1. Bravo Suedia, văd că pe lângă rampele de lângă scări, defibrilatoarele împrăştiate prin tot oraşul (chiar şi în câteva taxiuri), autobuzele atent gândite, lifturile încăpătoare, toaletele cu tron, ce poate fi şi special, şi soneria de urgenţă de care dispun la 10 cm de podea, în caz că te găseşti acolo şi ai nevoie de ajutor, mai oferi acestor persoane şi posibilitatea de a se exprima artistic, de a se simţi apreciate şi de ce nu admirate, pentru curajul de a juca război-ul vieţii cu jumătate din teancul de cărţi pe care-l au restul. Ai rezolvat problemele care ţin de corp şi-acum te ocupi de spirit cum s-ar zice. 😉 Sigur că nu sunt toate roz, dar să vezi ce atrăgător e şi galbenul ăsta pal când tot ce ai e gri. Cum am o viaţă interioară intensă şi nu mă dezic de asta, parcă şi aud vocile ranchiunoase ce mă invită parşiv să stau acolo, dacă nu îmi place minunata ţară. … gândirea critică cu moderaţie te face mai bun şi până acum n-am văzut om mai bun în/cu ceva fiindcă i-a plăcut totul şi-aşa rău cum era. Nu nu, nu are nici o legătură cu patriotismele habotnice, lipsa lor sau alte lucruri din aceeași categorie. E doar nevoia mea de a înţelege cum unii pot. Şi, te rog, nu gândi că e o chestiune care să ţină de bani, fiindcă e vorba de bun simţ, respect, protecţie. De bani facem rost. Altele ne lipsesc. Să ne înțelegem… sunt totuși departe de a spune că nordului nu-i lipsește nimic.

Și acum câte ceva despre Unga Magasinet, Localul tinerilor, în traducere mot-a-mot tineri tavă :). Aşa zice şi Google translate şi evident că zice greşit. Este desigur vorba despre tineri şi, dacă vrei, nişte tăvi, însă, uite, ăsta este conceptul:

– Un loc în care tinerii (de absolut toate felurile) îşi pot petrece timpul socializând, jucând jocuri, uitându-se la filme, mâncând ieftin şi bun, fără să fie daţi afară fiindcă nu consumă. Nu te scuteşte de şcoală, fiindcă e deschis abia după ore. Aici nu chiuleşti, nu fumezi şi nici nu bei alcool. Aici poţi bea ceai. Eşti în starea ta naturală, socializezi şi te simt bine făcând-o.
– Mediul e propice activităţilor culturale, educaţionale şi de divertisment.
– Îţi poţi exersa limba engleză sau suedeză.
– Aici am avut eu workshopul de improvizaţie.

Dacă gândeam la început că nu vor fi destui participanţi, rând pe rând i-am văzut cum ies din carapace, vin mai aproape şi, în cele din urmă, participă. Pregătisem cu unul dintre angajaţii locului o serie de 10 exerciţii pentru intervalul orar 17-19. Ne-am distrat şi hlizit până la 20. 😀 Asta spune destule, consider eu.

De fiecare dată când lucrez cu tinerii, lucrez de fapt cu variantele mele muuult mai tinere. Nu am uitat cum eram acum câțiva ani, sau nevoile mele de atunci. Nu că aş fi mai brează acum, doar puţin mai puternică. Aşa că e uşor să ofer încredere, susţinere şi încurajare, când ştiu că de ele este nevoie. Odată ce ai pus soluţiile astea la baza plăntuţei, e minunat să vezi cum creşte sub ochii tăi.

Contemplând odată la viaţa mea (hai că asta n-are cum să te mai mire!) am observat forma unei scăriţe. My personal stairway to heaven. Acolo unde încerc, cad, încerc din nou, cad, urc… acolo unde mă întâmplu.
Eu lucrez cu tineri şi adolescenţi. Lor le ofer cunoștiințele de care dispun acum. Alţii de pe o scăriţă mai sus îmi oferă mie lucrurile şi informaţia de care am, sau consideră că am nevoie, ca să cresc. Tinerii cu care lucrez veghează peste cei cu o scăriţă mai jos, şi anume nişte copilaşi de şcoală primară care umplu cele trei coridoare ale teatrului cu râsete, alergând până le ies scântei din călcâie. Şi uite aşa scărița! Fiecare oferă şi fiecare primeşte. Şi dacă nu oferi, strici echilibrul. Cei de mai jos o să se uite întrebător, cei de mai sus o să facă la fel şi până te-ai dezmeticit, ți-ai făcut treapta de cacao. Sfat: nu-ţi fă treapta de cacao!

Închei aici că unii dintre noi au chiulit de la şcoală ca să-şi spele rufele şi să-şi facă cumpărăturile. 😦 Na poftim, evită cacofonia. Eh, las’ că se potriveşte cu ce-ai spus mai sus. Bun aşa, mă bucur că mă ierţi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Suntem povești

Acum câteva săptămâni am găsit o poveste.

Poate că nu îţi place coperta, poate că nenea ăsta nu e tocmai cartea pe care ai citi-o, însă cât eşti de sigur/ă că povestea lui nu e tocmai lucrul de care ai nevoie? Poate nu ne asemănăm nici în copertă, nici în poveste, dar eu cred că asta nu ne face mai puţin valoroşi.

Pe mine mă inspiră până-n nucleul celulelor. Nu suntem cine credem că suntem. Nu suntem cine cred alții că suntem. Îmi place să cred că suntem mai mult… și suntem mai buni. Trebuie doar să rămânem curioși așa cum spune un amic, să înțelegem că suntem our work in progress până la sfârșit. Sfârșitul ce vine cu cortina. 🙂

Karnivool

Ce e mic, negru şi (ne)obosit?

Pentru concertul Karnivool, am avut săptămâna trecută o escapadă de o zi şi jumătate în Stockholm şi, în aşteptarea lui, mi-am lăsat din nou picioarele şi ochii să mă ducă pe unde-au vrut. Evenimentul a fost minunat. Uşile locaţiei au fost deschise de la 18:30, aşa că am intrat, ne-am luat o bere şi ne-am aşezat în fața scenei.

Când credeam că nimic nu mă va mai dezlipi de paravanul metalic, hop! Drew, unul dintre chitariştii trupei. Era mult prea frumoasă aura lui (nu glumesc) şi prea era el relaxat şi all inviting ca să treacă neobservat. Aşa că am decis să fac ceva ce nu-mi prea sta în fire… să-l abordez. Dacă tot era acolo mi-am luat inima în dinţi şi am povestit cu el câteva minute. În mare, l-am întrebat când vor concerta în România, fiindcă eu mi-s de-acolo şi nu credeam că am să-i văd vreodată cântând live, dar acum că am schimbat ţărişoara, uite că mi-am schimbat şi norocul într-una, alta. A zâmbit şi mi-a spus că toți se gândesc serios să vină şi în estul Europei, că au întâlnit o trupă românească pe una dintre scenele din Budapesta şi că au vorbit despre posibilitatea de a cânta la un festival de la noi, în 2014. Am mai schimbat trei vorbe, a dat mâna cu băieţii, iar eu am primit o îmbrăţişare şi totodată imaginea laturii lui umane. Apoi ne-am făcut poză şi ăsta e un alt lucru care în mod obişnuit mă enervează, dar numai din cauza publicului care ajunge să tragă de artist în toate părţile, până îl enervează vizibil. Totuşi, fiindcă în situaţia de faţă grupul era de o maximă decență, mi-am permis să îl întreb dacă s-ar supăra. Şi braţul lui mi-a răspuns indirect că nu ar fi cazul. Nu am să împărtășesc poza cu internetul. E pentru sufletul meu. 😀

Trupa din deschidere a fost Port Noir. Le cunoşteam muzica de câteva luni, fiindcă au fost promovaţi de vocalul In Flames, însă recunosc că prea puţin am putut să mă concentrez la ei, ştiind ce urmează. Consider că acum, după ce am şi văzut, nu doar ascultat, am înţeles Asymmetry până la măduvă. Cred că au cântat toate melodiile de pe ultimul album, fără să uite de restul. Şi uite aşa Simple boy, Goliath, New Day şi, surprinzător, una dintre preferatele mele, All I know, mi-au încântat trompele lui Eustache la un volum cum căştile mele n-or să viseze niciodată. Şi, slavă cerului, am avut parte şi de bis. 😀

Apropo de primul rând, pe youtube am găsit clipul ăsta, unde îmi recunosc mâna de câteva ori, mâna filmătoare şi care clip, din fericire, se aude mult mai bine decât ce am eu. Sonorizarea a fost foarte bună şi nenea Ian Kenny e clar un profesionist, cu o prezenţă scenică pe măsură, aşa că nu aş fi avut nimic de obiectat. Totul a fost perfect pentru mine, de la desculţul Drew (mi-ar fi plăcut să știu de ce a cântat așa și dacă e ceva obișnuit pentru el), până la luminile orbitoare.

Am filmat mai mult din concert, însă acasă m-am trezit cu clipuri fără sunet, probabil din cauza volumului. E drept că eram în primul rând, dar asta nu îl scuză. Aşa că sunt tot mai dezamăgită de Samsungete. 😦

Alte linkuri:
The Last Few
Simple boy
New day

Și al meu…

Alte evenimente care îmi ornamentează existenţa acum sunt:

• Repetiţiile.
• Pregătirea și apoi susținerea unui workshop de improvizaţie la Unga Magasinet.
• Pregătirea și susținerea unui workshop de două zile cu tema Masca tradiţională românească.
• Școala. De luni până vineri câte patru ore cu pauză. OMG It’s second grade all over again.
• Lucrul la birou.
• Şi printre toate astea câte puţin timp liber pentru relaxare și/sau divertisment.

Azi am încheiat un training de trei zile. 6 ore pe zi cu o pauză la prânz stoarce energia și din Superman, nu mai vorbesc de o muritoare de rând, dar simt că trăiesc sub sloganul Nici o zi fără învățătură.

%d blogeri au apreciat asta: