Arhive blog

Pa, pa 2014!

Cei care mă cunosc ştiu cât de mult îmi place să călătoresc! Mă simt ca şi când mi-aş face un upgrade la fiecare sută de kilometri parcursă. În ultimii ani am numit „acasă” 4 oraşe diferite. Acum îi spun „acasă” celui cu numărul 5, încercând să nu mă dezic de pofta de drum şi zbor, vizitând cât se poate din colţurile Europei, înainte de a deschide, sper, ferestre spre orizonturile şi culturile cu adevărat îndepărtate.

Pentru a sărbători tranziţiile la nivel plenar, trebuia să părăsim graniţele româneşti, astfel că s-a stabilit un drum dus-întors către Cracovia şi Varşovia, oraşe cu o încărcătură istorică remarcabilă. Totuşi, pentru mine, fiinţă emotivă şi cu mai puţină înclinaţie înspre evenimente bătute-n cuie, cu-adevărat răvăşitoare au fost poveştile oamenilor, destine tragice prinse întâmplător în furtuni de cruzime. Ai ghicit, cititorule. Auschwitz şi Birkenau nu scapă nici unui turist respectabil ajuns în zona Cracoviei. E o lecţie tristă pe care trebuie să ţi-o oferi, ca să fii recunoscător pentru ce ai şi ce n-ai, în aceeaşi măsură. Un portţigaret din piele de om. Îl găseşti în galerie. Sunt ore întregi în care nu ştii dacă hippiotul din tine strigă mai aprig Make love, not war, sau, dându-i-se ocazia şi puterea, ar sfâşia pe loc un seamăn nazist. Cam despre asta este vorba… procese, filosofii, ipoteze. Ca nişte bravi ne dăm cu părerea şi ne promitem că nu vom repeta greşelile trecutului. Eh, na!? Pe cât pariu?

Ne-am supus inima şi creierul infuziilor de emoţii şi informaţii noi despre războaie şi regimuri totalitare, prin muzee, castele, biserici şi străduţe vechi, înguste, dar centrale. Când nu mai răbdam frigul şi picioarele oboseau, ajungeam fie la vreun restaurant, fie ne retrăgeam la hostel la degustare de bere, în compania sarmalelor făcute pachet de-acasă. Da, da, degustare am spus. Cu toată experienţa Belgiei, tot nu prinsesem gustul berilor cu adevărat bine făcute. Acum câteva luni povestea s-a schimbat. Probabil că aveam nevoie să mi se dea indicii despre ce să caut în ele. Ce să zic… învăţăm cu plăcere de-o fi mate, de-o fi bere!

Apropo de ştiinţe, exacte, dar nu numai, dacă ajungi în Varşovia, un muzeu pe care nu vrei să-l ratezi, indiferent de vârstă sau preferinţe în general, este Muzeul de Ştiinţe „Copernic”. Absolut genial, fenomenal, educativ cât jumătate de bibliotecă şi mai distractiv decât un bâlci american, este acest minunat spaţiu în care redevii copil şi redescoperi legile universale. Aproape simţi cum eşti luat de mânecă de-un spirit care te trece prin Fizică, Anatomie, Chimie, Astronomie, Politica, Economie, Psihologie, Poezie, Mecanică, etc, etc, toate cu jocuri interactive. Eşti chiar tu, dezinhibat, entuziasmat, cot la cot cu copii şi părinţi, testând ceea ce doar ai auzit la ore. Şi dacă astea nu îţi ajung, atunci în aceeaşi clădire ai şi Planetariu. Noi am petrecut aici vreo 7, 8 ore, lăsând, fără regret, orice alte planuri făcute anterior.

Închei încurajându-te să dai o tură prin Polonia, poate prin oraşele mari, să nu ratezi lagărele de concentrare, şi nici muzeele, chiar dacă au subiecte dureroase. Să guşti o piwa locală într-un bar, să râzi, să te bucuri de oameni şi de cerul senin, indiferent că vine, sau nu, cu temperaturi scăzute şi ninsori orbitoare!

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Naturhistoriska Museum

Aşa…

Mi-am făcut planul pe astăzi ascultând vocea din cap, care zicea următoarele, şi da, le zicea telegrafic: mergi la Muzeul de Istorie Naturală. Cum muzeul este în parc, fă bine şi ia-ţi cărţulia după tine şi-o eşarfă pe post de pătură. O să citeşti până îţi ies litere pe urechi. Pune prânzul la pachet. Moco-mocovei. Ia-ţi nişte apă şi nu uita aparatul foto. Nici muzica. Nici ochelarii de soare. Bun. Hai, dă-i drumul. Şi să nu te prind pe-acasă înainte de ora 6. Priceput?

Cum am lenevit toată săptămâna trecută, fiind în recuperări după o răceală şterpelită din Danemarca, dar asta e o altă poveste, am ascultat vocea fără să opun rezistenţă. Vocea… Început de schizofrenie? Neah…

Azi şi doar azi, goteborg-enii (ioteborienii, că g se citeşte i în anumite cazuri) s-au mândrit cu 28 de grade. Celsius that is! Deci, zi de sărbătoare în toată regula. Ai să vezi în poze că era plin parcul Slottsskogen, ca de altfel toate parcurile prin, sau pe lângă care am trecut. Pentru mine oraşele frumoase sunt oraşe verzi. Ăsta e un lucru pe care fanii betonului cât vezi cu ochii nu îl vor înţelege niciodată.

Am parcurs muzeul avându-i cu mine, în gând, pe profesorii mei din liceu. Doamna Ciuntu ar fi fost mândră să ne plimbe şi să ne explice lecţiile printre culoarele expoziţiei de vieţuitoare, de la unicelulare la pluricelulare. De la parameci, până la balenă. Ba şi mitoza şi meioza putea să ne-o arate direct pe machetă, acolo. Ah, ah… Şi-apoi dom’prof Radu ce s-ar mai fi bucurat şi dânsul să ne explice cum stă treaba pe colecţia de minerale. Relaxat, aşa cum îi era, și încă este, felul. Ştiai că există un mineral care se numeşte Neptunit? Eu am aflat acum.

Cel mai bine este să te las să priveşti slideshow-ul cu imagini. Multe imagini, fiindcă au fost multe de văzut. Şi chiar dacă fotografiile nu sunt de cea mai bună calitate, şi din cauza fotografului şi din cauza luminii, te pot ajuta să îţi faci o impresie despre lumea frumoasă, și totuşi moartă, pe care am admirat-o. Poate că nu o să văd niciodată un hipopotam, un rinocer, o girafă şi un elefant în altă formă decât aşa, lipsite de viaţă, purtând în ochii lor de sticlă, nimic altceva decât tristeţe. Dar cine poate știi?

Ca de fiecare dată când vizitez un muzeu, la ieşire îmi clătesc privirea şi prin magazinul de suveniruri. Mi-a rămas gândul la un inel de argint cu o perlă şi 4 cristale semipreţioase. Îmi plac pietrele de tot felul, fiindcă zbuciumul Terrei este surprins în ele. Privește. Numai că nu curge lapte din inima aia, atât e de vie pentru mine.

M-am despărţit cu greu de vitrină şi m-am îndreptat spre parc. Am găsit un copac, am citit vreo câteva pagini până să-mi dau seama că devenisem ecosistem. Tot felul de păienjenei şi gândăcei mi se plimbau pe ștrampeni ca pe bulevard. Apoi am auzit cranț-cranț pe spate şi-am zis Gata, până aici! Plec! Şi-am plecat. Şi în 5 minute cerul a fost acoperit de-un nor albastru murdar. Un tunet, un fulger şi-apoi a început să toarne. Şi să toarne. Şi fugea lumetul care pe unde, şi eu împreună cu el. M-am adăpostit într-o cafenea, mi-am scos cărţulia şi-am citit cu nasul în aburi în timp ce-mi sorbeam a doua doză de cofeină şi zgribuleam sexy la o măsuţă ferită, dintr-un colţ. Aşa îmi place mie. Să stau în colţuri. Din punct de vedere psihologic asta înseamnă ceva, dar să nu intrăm în detalii.

Când am văzut că picăturile îşi schimbă mărimea din ca nuca, în ca bobul de grâu, mi-a pierit şi răbdarea. Rimel, azi te testez! i-am zis, şi rimel a înţeles şi nu m-a dezamăgit.

Am ajuns acasă ca din reclamele la gel de duș, dar tot a fost bine, fiindcă n-am ajuns înainte de ora 6. Și-acum îmi beau ceaiul și închei ce-aveam de spus.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cine nu are răbdare, are butoane. Click, click mai departe.

Maritiman

maritimanDupa cum spuneam intr-o postare anterioara, cu biletul cumparat la Konstmuseum poti sa mai vizitezi pe toata perioada anului, inca alte 4 muzee din oras. Mi-am propus sa profit de ocazie, asa ca sambata in jurul amiezii, intr-un aer rece gheata, desi soarele veghea de pe cerul senin deja de ore bune, am luat tramvaiul si m-am aventurat inspre port cu planul clar de a vizita Maritiman. Nu mi-am facut temele de-acasa, prin urmare era doar o chestiune de timp pana sa am parte de surprize. Nimic neplacut, doar ca neasteptat.

Da, ai ghicit, mai nou nu-mi mai fac planul pe site-ul de transport in comun. Acum am curaj sa umblu pe unde ma duc picioarele, pe unde ma atrage privirea, cu certitudinea ca pot oricand sa ma urc intr-un tramvai sau autobuz care sa ma aduca acasa din doua miscari (sau schimburi :-D). Una dintre minunile unui transport intern de vis. Apropo de asta, toate calatoriile pe care le faci in 90 minute, se taxeaza ca una. Deci poti schimba 5 autobuze si 2 tramvaie, ca tot un bilet platesti.

Din varii motive asociez cuvantul muzeu cu o cladire. Am mai vazut ambarcatiuni instalate intr-un spatiu inchis, asa ca mi-am imaginat ca va fi la fel si in acest caz. Dar nu… Ancorate in Packhuskajen stateau vase, barci, barje si un submarin… nu, submarinul nu este scufundat in apa, asa cum sunt sigura ca ar fi fost tare interesant pentru multi. Ma indrept inspre pasarela cu placuta Entre ca sa observ ca are o portita frumos decorata cu un lacat! Era inchis pana la inceputul sezonului, si anume 29 martie. A, ye!

Ma asez la soare pe-o banca si ma reorientez. Ma gandesc la acrilicele si panza de acasa, desi la 5 minute distanta as fi putut vizita Stadsmuseum, dar istoria orasului ma intereseaza mai putin azi. Fac cateva fotografii, un clip scurt cu patania, si-apoi ma indrept inspre statia de tramvai cu gandul reintoarcerii. Ne vom vedea in aprilie, cand incepe scoala.

%d blogeri au apreciat asta: