Arhive blog

Apuseni

Vii?

Vin, am răspuns și-apoi am numărat zilele până la plecare. O zi scurtă la Sibiu și duși am fost spre ultimele petice de zăpadă din Apuseni și o merișorată minune, despre care mergea vestea că-i exact ce trebuie ca să fii treaz și amuzat până dimineața. Și-așa a fost! M-am bucurat prea mult de lucruri ca să-mi aduc aminte să le surprind. Am ajuns înapoi în Brașov cu o mână de fotografii și clipuri, din care oricum am ales doar ce ne păstra anonimatul.

Peisaj

Peisaj cu copaci înfloriţi [acrilic pe pânză – vândut

Duminica verde

Duminica verde: Bunloc, Peştera de Gheaţă, Cabana Piatra Mare, Prăpastia Ursului.

“Those who travel to mountain-tops are half in love with themselves, and half in love with oblivion.”
― Robert Macfarlane, Mountains of the Mind: A History of a Fascination

Parcul Naţional Piatra Craiului

Parcul Naţional Piatra Craiului – cu cer mai puţin senin, ploaie, curcubee incantate cu bomboane şi minunată companie 😀

Mid term S.E.V.

Ni är inte vackrast i världen,
världen är vackrast i er.
Och det är inte i era ögon,
det är i vad ni ser.

Această prezentare necesită JavaScript.

🙂

Mai multe si-asortate

Postările mele tind să se rărească, şi deşi încerc să remediez situaţia, timpul liber de care dispun este des folosit în alte scopuri.
Aşa că, live, duminică, nu chiar dimineaţa, direct din pat, cu cafeaua sub nas şi părul ciufulit, the one and only, yours trully-lully, moi en franҫais… s.a.m.d.

Remarcabile sunt evenimentele care încep cu prima dată când:
– Am fost la un meci de hockey. Sundsvall a câştigat!
– Am cules şi mâncat lingonberry. Nu știu dacă noi avem așa ceva sau termen pentru fructișoarele astea.
– M-am urcat pe picioroange, am încercat să merg pe ele şi am căzut. 😀
– Am văzut un curcubeu aşa de aproape.
– Am primit un instrument muzical.

Nu am ce să spun în apărarea mea. Mă bucură lucrurile obişnuite şi le las să stoarcă din mine şi cea mai mică fărâmă de bucurie. Ieri, în timp ce mă ocupam cu hainele de spălat şi uscat, deasupra cartierului se forma un curcubeu cum extrem de rar vezi. Imens. Eu una nu am mai văzut unul atât de mare. Sigur că în poză nu se vede faptul că arcul era aproape perfect, baza în partea dreaptă se lăţea, era luminoasă şi chiar începea să se dubleze. Ştiu, ştiu, sună prea mult a Double rainbow all the way, însă cam aşa ceva a şi fost. Păcat că nu a durat mult, totuşi destul cât să mă bucur eu, la fel cum m-am bucurat şi de luna plină din 19, de-am ajuns într-o discotecă. Cred că la câte fumuri, şi fum, şi lumini colorate erau, pot să fiu sigură când îi spun discotecă. Da, da, departe de a fi mediul meu natural.

Acum două săptămâni a fost Ziua Pădurii şi am profitat de ocazia unică de a mă dezmăţa pe picioroange. Am asistat la popularea lacului cu pești, printre strigătele entuziaste ale copiilor care voiau să-i atingă și să se lase stropiți. Apoi, împreună cu Alexandra şi harta, am pornit spre casă prin pădure, oprindu-ne la cules de afine tot din 5 în 5 metri. Am decis că este deja un risc imens să laşi două fete într-o pădure necunoscută, cu o hartă, fără busolă, să-şi găsească drumul spre casă, aşa că nu ne-am aventurat să mâncăm fructe de pădure pe care nu le cunoşteam. Şi uite aşa, am trecut pe lângă zeci de tufe de lingonberry şi nu le-am cules în găletuşa magică. Abia la o săptămână distanţă, când din nou m-am găsit în pădure, de data asta alături de culegători experimentaţi, am învăţat să disting o ciupercuţă delicioasă şi să nu mă feresc de fructele mici şi roşii de pe covorul gros de muşchi.

Tot săptămâna trecută, într-o zi obişnuită la birou, am observat că al meu coordonator şi colegul care plecaseră la masă, întârzie. Şi au întârziat o oră, ca atunci când au intrat în birou, să-mi înmâneze propria mea ukalelă (aşa am decis să-i spun, vezi prima postare din Sundsvall). Şi am înmărmurit. Am ukalela mea, în husă, şi o frază pe care o voi ţine minte multă vreme de acum încolo: acum nu mai ai nici o scuză, trebuie să devii profesionistă. 😀 Oh, săracii optimişti. Când mă întorceam de la curs cu ea în spate mă gândeam că arată mai repede a armă, nu a instrument muzical, şi deja se ştie, că o pot folosi ca să-ţi fac urechile să sângereze. Aşa că lucrurile nu sunt departe de adevăr.

Apoi m-am tuns. Sunt propriul meu proiect DIY.
S-a întâmplat să mi se pună pata, apoi am răsfoit youtube-ul până am găsit un clip cu o tanti care se auto-tundea, aşa că am început să mă auto-tund, rezultatul fiind mai mult decât decent. Da, am şi ieşit în lume aşa, şi nu s-a speriat nimeni, ba din contră. Deci great-success şi în planul ăsta.
Vineri seară am avut prima petrecere la teatru şi am descoperit că nici măcar suedezii nu sunt imuni la dansul pinguinului. Wait, what? Whatsky? Mda…

Miercuri voi ţine un workshop la o şcoală din oraș. Eu singură! Abia aştept!
Am aflat că va trebui să fiu şi actriţă în spectacolul mare din vară. Am să fac tot posibilul să primesc cel mai mic, mic rol. De copac dacă se poate. Nu ştiu de ce oamenii ăştia au senzaţia că voi putea vorbi relaxată suedeză până atunci. Sunt nebuni, au trecut graniţa optimismului demult. Şi eu sper să fie o boală contagioasă, fiindcă tot entuziasmul ăsta al lor te face să crezi că poţi. Şi cam poţi, cu condiția să vrei.
În loc de încheiere, un spoiler alert. Mă aşteaptă câteva zile în Stockholm, dar asta va fi o altă poveste, şi un concert Karnivool, care e, din nou, o altă poveste. Să auzim numai de bine!

Această prezentare necesită JavaScript.

Jag heter Ana-Maria

În fiecare luni şi miercuri am cursuri de suedeză. Acum fiindcă e joi şi am încheiat încă în viaţă săptămâna de studiu, pot să-ţi povestesc despre asta. Deocamdată, primul lucru la care mă gândesc în relaţie cu limba este faptul că va veni la pachet cu modificări pozitive în ceea ce priveşte raportul meu cu localnicii. Hai să le zicem băştinaşi, că sună mai haios, şi la cum propoziţia lor scurtă sună ca şi când ar fi un singur cuvânt, lucrurile nu stau departe de adevăr.

Se zice că suedezii sunt oamenii cuvintelor puţine. Cred că e din cauza faptului că auzi trei cuvinte şi când dai să le transcrii, reiese o frază. Ar fi frumos să respire mai des, de dragul nostru, al învăţăceilor, care-şi prind urechile până şi-n alfabet. Ca fapt divers, la primul curs am repetat litera y cu profesoara de vreo 3 ori. Apoi s-a plictisit, a ridicat o mână-n aer şi-a lăsat-o să cadă elegant în jos, gest cunoscut că având semnificaţia dă-i pace, eşti fără speranţă. Că tot vorbeam despre gesturi, menţionez că orice altă limbă în afară de suedeză e inutilă la curs. Explicaţiile se mimează. Abia aştept să ajung la gramatică. Acolo să vezi pilates şi tae bo. 😀

În altă ordine de idei, toate bune, frumoase și haioase cu suedeza. Dar dacă vreau să iasă ceva mai serios ar fi cazul s-o condimentez şi cu extra toceală, fiindcă vorba aia, vocabularul nu se deduce logic.

Am tot trecut pe lângă Universeum şi dacă planul nu mi se schimbă, atunci am de gând să mă duc. Au cea mai faină strategie de marketing. Şi-au scos din expoziţia Dinozauri două exponate, un sauropod pe care l-au plasat ață în faţă, lângă un părculeţ de joacă şi un carnivor pe care nu ştiu să-l numesc, mai mic, lângă ditamai bannerul, pe clădire.

Nu că aş fi eu fascinată peste măsură de dinozauri, însă în măgăoaia de 7 etaje cu un total de 8000 m², stă cel mai mare centru ştiinţific din Scandinavia. A ye! Acvariu + dinozauri + şerpi veninoşi + laboratoare interactive ( criminalistică, muncă, rezistență/ sport, superputeri) + pădure tropicală + spaţiu cosmic = excelent pentru o sâmbătă educativă (cu condiția să nu ieși în oraș și să uiți de tine. Alcoolul este cea mai cunoscută și utilizată radieră).  Mie toate astea îmi zic un singur lucru: filmuleţe distractive şi dureri de spate, cel mai probabil de la atâta plimbăreală.

Această prezentare necesită JavaScript.

Contemplare

apus de soare peninsula saro suedia

Te-am pândit în timp ce apuneai. Mi-a zis cineva că eşti tare frumos când adormi la noi şi te trezeşti în cealaltă jumătate a lumii. Avea dreptate… Îmi vedeam umbra stacojie în atmosfera ca de foc şi mă simţeam ca şi când aş fi fost părtaşă la naşterea pământului. Când m-am trezit ai fost acolo şi ţi-am zâmbit recunoscătoare din fereastră, pentru jocurile de lumină.

Nu… liniştea nu este lipsa sunetului, ci muzica pe care o auzi în surdina pieptului tău atunci când taci, înecându-ţi privirea într-un ocean de frumuseţe. A naturii sau a omului. Detaliu fără importanţă cât timp rezonezi cu ceea ce ţi se desfăşoară în faţa ochilor, cu ce auzi în jurul tău. Atunci când rezonezi, înţelegi. Când ai ajuns să înţelegi, nimic nu ţi se mai pare nelalocul lui, totul are sens şi tu-ţi trăieşti povestea.

elements

Această prezentare necesită JavaScript.

i am water. i breath fire. fire is my air…

%d blogeri au apreciat asta: