Arhive blog

Aurora +

Încă dinainte de a pleca din Sibiu, am ştiut că din toată experienţa nordului nu trebuie să lipsească aurora boreală, fenomen la care, recunosc, visez de câţiva ani buni. Era ceva minunat în gândul că cerul poate să se aprindă în culori peste indigoul nocturn, măturându-i faţa obişnuită, deşi nu mai puţin frumoasă atunci când este senină şi i te poţi pierde în penuria de stele.

În 14 octombrie am văzut-o pentru prima dată, din greşeală. Dintotdeauna am avut impresia că va trebui să călătoresc mult mai spre pol pentru a-i surprinde frumuseţea, aşa că la minunea că o văd, s-a adăugat şi surpriza specifică locaţiei: din balcon.
Era târziu şi fiecare ne retrăsesem în camere cu ideea de a ne lăsa pe mâinile lui Moş Ene până a doua zi dimineaţă. Colega noastră, ca un fumător pasionat ce este, ieşise la o ultimă ţigară. Prima dată am crezut că nu văd bine, ne povestea în timp ce priveam cu toţii pierduţi spre cer. Aşa s-a întâmplat că ne-a anunţat după câteva secunde, când s-a produs declicul şi a realizat că imaginaţia nu îi juca feste. Restul a fost o serie de acţiuni rezumate în sari din pat, ia aparatul foto şi zbugheşte-o cu 100km/h, cu praf în urma ta şi lucruri zburând în toate direcţiile. Ne-am minunat de cerul verde şi ne-am frustrat că nu ne ieşeau pozele. Numai bine, am împrumutat apoi o poză a unui vecin cu aparat foto decent. Ale noastre toate eşuaseră să-şi împlinească menirea.
Mai stătusem noi într-o noapte la vânat luminile nordului, după ce găsisem un website care arăta probabilitatea formării lor. Şi degeaba ne-am abonat şi eram atenţi la activitatea geomagnetică… lucrurile pur şi simplu nu puşcau. Concluzia? Aurora e ca Chuck Norris. Vine când vrea ea, nu când vrem noi. 😀 Bine, bine, Chuck, hai când vrei tu, numai vino!

Apoi restul săptămânii a decurs obişnuit. Cursuri, birou, teatru şi totul a mers ca uns. Tinerii cu care lucrez mă uimesc pe zi ce trece, fiindcă sunt cum nu mă aşteptam de flexibili şi dezinhibaţi, fără să uite să fie şi respectuoşi. Din păcate, politica teatrului nu permite fotografierea sau înregistrarea activităţilor de pregătire a spectacolelor, aşa că nu pot decât să vorbesc despre ele. Acum că suntem la început şi încă încercăm să ghicim talentul şi disponibilitatea fiecărui adolescent de a susţine un rol, lucrăm mult cu jocuri de încălzire, cunoaştere, fuziune a grupului şi improvizaţie. Curând vom începe şi exersarea rolurilor. Şi apropo de roluri, pe lângă cel de coordonator, îl am şi pe cel de coordonat. Dacă lunea eu sunt lider şi am uniforma care să ateste asta (hanorac şi tricou), miercurea cad în postura de simplu membru al grupului de actori amatori adulţi, trec prin alte jocuri decât cele pe care le coordonez şi aflu cât de mult mai am încă de lucrat cu mine. Data trecută am văzut pe propria-mi piele cum geanta îmi afectează mişcarea corpului în mers şi postură. 😦

Vineri am fost la un meci de basket şi Sundsvall Dragons au câştigat. Apropo de dragoni, aceştia sunt parte din semnătura oraşului şi astfel, pe arterele principale din centru îi găseşti la fiecare colţ, în tot felul de ipostaze. Dar lor am să le dedic o altă postare. 😀

Ieri, vecinul de sus a fost convins să mai dea o petrecere, având în vedere că cea din weekendul trecut a avut un succes răsunător, aşa că, pe uşa de la intrarea în bloc, a lipit, din nou, foaia prin care anunţa evenimentul cu invitaţia deschisă şi îşi cerea scuze pentru gălăgia implicită celor care nu voiau să participe.
Am făcut act de prezenţă până la o bucată de noapte când am avut prosta inspiraţie să încerc prima dată snus-ul (porţionat în săculeţ). Aşa-mi trebuie! Data viitoare trebuie să îmi aduc aminte s-o las mai uşor cu entuziamul pentru diferenţele culturale. Asta cel puţin, m-a scos din joc cât ai spune peşte. Acum râdeam cu snusul sub buză şi next thing i know mă pocneşte nicotina în moalele capului. Remediul: somn de voie.
Snusul ăsta e poveste complicată, fiindcă marile companii de tutun nu-l vor legal în toată lumea, deşi e net superior ţigării din toate punctele de vedere, inclusiv al sănătăţii. Şi dacă-l consumi în săculeţ nu ai nici problema împrăştierii lui pe dinţi. 😀 Am încercat o dată, nu îmi mai trebuie.

Tot ieri am văzut o stea căzătoare şi mi-am pus singura mea dorinţă, dintotdeauna.
Mâine mă aşteaptă Stockholmul, unde sper să revăd Muzeul Vasa.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Heartache

flowers on jupiter

taking flight

sum of one

sum of me

daughter of neptune

glimpse

Această prezentare necesită JavaScript.

the crow and the butterfly

Această prezentare necesită JavaScript.

2

Această prezentare necesită JavaScript.

3 final

%d blogeri au apreciat asta: